Attractive

                             

                                              Harul

De Raluca Sandu

- dedic aceasta proza cu tot dragul lui Narcis Iustin Ianau -

- si Madalinei Ciobanu -

         Viata nu e niciodata întâmplatoare, ci tot ce se întâmpla are rostul sau. Omul însa, cu toate ca aproape oricine are posibilitatea de a vedea cu adevarat realitatea, nu cauta sa afle rostul

acestei lumi, astfel ca atribuie un rol de întâmplare lucrurilor care nu par a avea un motiv doar

pentru ca nu-i cunoaste adevaratul sens.

Uneori ne nastem, crestem, evouluam sau involuam spiritual dupa caz ca la un moment dat în

cursul vizitei noastre pe pamânt sa intram pe fagasul drumului care ne-a fost harazit. Alteori

viata se decide în mod neasteptat sa ne ofere cu totul altceva decât ce avem sau ce am avut,

alteori acel ceva vine ca pedeapsa, alteori ca rasplata, alteori ca urmare a eforturilor noastre

dupa îngaduinta lui Dumnezeu, deoarece câti nu sunt care se straduiesc sa obtina ceva, dar nu

reusesc pentru ca nu li se îngaduie.

Mai sunt însa si altfel de ocazii oferite de viata când dupa ce am traversat ceea ce ne

pregatise viata, vine momentul sa alegem, iar acea alegere nu ne pericliteaza cu adevarat conditia sociala ci doar sufletul. În astfel de situatii trebuie sa fim foarte atenti, sa nu ne lasam amagiti pentru ca alta lumina decât ceea ce ne învata Dumnezeu prin intermediul bibliei si al bisericii nu exista. Noi trebuie sa ne ferim de luminile mincinoase, de controlul pe care altii par sa îl vrea asupra noastra si sa întelegem ca e mai important sa facem ceea ce e bine decât ceea ce pare ca trebuie evitând în acest fel sa devenim o marioneta în mâna altora; astfel e si în povestea ce urmeaza...

         Era o zi de iarna, pe meleaguri de basm, trosneau lemnele în soba si mirosea a cozonac, camera era plina de suflete boeme, rafturi întregi atârnau cu ele. Asteptau de mult sa fie citite, macar acum în urma celor ce cu al lor corp le-au gazduit. În dorul meu de-a scrie iar, cazuta într-un somn îngândurat, prin fereastra mintii mele, vad pe-o creanga doua vrabii mititele, Ciripel si Ciripina, zgribulite de-ti era mai mare mila.

-cip –cirip-cip-cirip ...am vazut copilul ...vai era sa pic

-cirip –cirip-cirip-cip-cip...un nou har într-un pitic

Începu Ciripel pentru a se încalzi...

-cip –cirip-cip-cirip...stai sa mai creasca un pic

 -cip –cirip-cip-cirip...sa vezi tu cine-i pitic

Îl urma Ciripina, care, oprindu-se din cântat, continua...

-Ce stii despre el Ciripel ?

-Ei bine...Ciripina - dar hai sa zburam pe horn, ca se face focul si e mai cald acolo, apoi

continua în timp ce se pregateau deja sa se aseze pe marginea hornului - la fel ca

majoritatea celor talentati, are trasaturi asemanatoare cu idealurile

-Cum vine asta ?

-E blondut cu ochii albastri, are un suflet mare, ca toti artistii uneori va trai într-o lume a

lui, o lume utopica, diferita de realitatea generala. Când va mai creste va fi un om simplu

si bun. Dar stii ce-i mai important ?

-Ce ? spune Ciripel.

-Cel mai important e ca va da dovada de modestie, ceea ce e foarte important pentru orice

om, dar mai ales pentru un artist.

-Oare de ce Ciripel ?

-Pentru ca oamenii modesti primesc întotdeauna mai mult decât cer de la viata, iar pentru

un artist, ca sa-si pastreze cu adevarat harul, anume pentru ca harul sa ramâna o pasiune

si sa nu faca din omul sau rob, omul trebuie sa îsi pastreze modestia, ramânând astfel

aproape cu sufletul de familie, de prietenii pe care astfel si-i pastreaza, aproape de

oamenii care nu-l cunosc, dar au auzit de el si-l apreciaza.

-Aaa...ce frumos suna Ciripel, nu m-am gândit niciodata la asta.

-Putini se gândesc, Ciripina, dar asa e...succesul este important, dar nu este totul, te face sa-ti pierzi calitatile care te înalta spiritual si te distanteaza de cei dragi daca nu stii

unde sa te opresti.
-off..

-Ce e ?

-Asta se va întâmpla cu baiatul ?

-Nu stiu Ciripina, o parte din viata ti se scrie, dar la a doua jumatate tu trebuie sa înveti

cum si ce sa scrii ca sa nu te îndepartezi de Dumnezeu. E dupa cum spune vorba aceea...finalul îti apartine.

-Da...cam asa cred si eu Ciripel.

El o privii cu seninatate.

-Hai sa vedem ce se va întâmpla pâna la urma....adauga Ciripel în final.

           A fost odata ca niciodata, o poveste minunata. A fost cândva un început, prezentul este,

viitorul va veni curând. A fost odata un copil dintre aceia ce se nasc odata la mult timp, a fost

mic si el cândva, este acum mai mare, da, timpul va trece si el va mai creste si-n alt fel.

Viata sa se contura într-o vreme acum apusa cu regi si printese din povesti însa el era un simplu

om fara sa fie neam de soi, dar cu un talent frumos, ce-l va face un mic domnitor.

De la data nasterii sale, anume 24 februarie 1995, au trecut 12 ani. Baiatul al carui nume dat

prin botez este Narcis, era acum clasa a cincea la scoala generala din satul sau. Viata nu a fost

nici pe departe blânda cu el. Mama lui a fost nevoita sa plece la munca în alta regiune. El a ramas acasa impreuna cu fratele sau mai mic, în grija tatalui sau, dar si a bunicii chiar daca aceasta nu locuia cu ei. Tatal nu a mai putut sa munceasca din pricina unui defect de vedere care fiind genetic, afectase si copii, într-o forma mai usoara, însa se vedeau nevoiti sa poarte ochelari. În acest sens personajul nostru, cu o alura firava, cu ochelarii pe ochi si cu vocea sa care era neobisnuit de subtire era adesea subiect de gluma pentru colegii sai. Pe lânga vorbele urâte si bataia de joc prin care trecea unii îl mai si împingeau, iar altii se gândeau sa îl bata.

 În tot acest timp cei apropiati lui, stiau prin ce trece, stiau ce fel de baiat e prin faptul ca avea o voce deosebita si cânta la corul bisericii din sat, mod în care a devenit constient de vocea

sa, dar si ca s-a vazut nevoit sa preia si el din sarcinile casei si anume, gatitul, facutul curateniei, lucruri care trebuiau facute de cineva în lipsa mamei.

Asa se face ca într-o zi când se întorcea de la scoala, doi colegi i-au tinut calea.

Ce face baiatul cu voce de fata ? l-au întrebat ca sa-l cicaleasca.

El nu îi baga în seama si încerca sa treaca de ei, dar nu reuseste.

-Crezi ca daca esti bun la cor ai vreo scuza ?
-Lasa-ma sa plec, nu ti-am facut nimic...spuse.

Dar acestia continuau sa îl supere poreclindu-l si împingându-l. Când într-un final, a scapat de ei si a reusit sa ajunga acasa i-au dat lacrimile si a spus ca el nu mai suporta. Chiar daca se încuraja în sinea lui, când i se întâmplau astfel de lucruri, momentele în care mai si ceda nu puteau fi evitate deoarece suntem oameni cu totii, iar rautatea celor ce nu fac nici un efort pentru a întelege e mare, uneori mult prea mare pentru cât poate suporta un copil.

Mai târziu în cursul acelei zile bunica lor s-a hotarât sa le faca o vizita. Vazând supararea din

ochii baiatului aceasta intra în vorba cu el sa vada ce are. Auzind ce i se povesteste si citind pe

chipul sau ca deja îi este mult, l-a sfatuit sa participe la un concurs de talente care se dadea în

alta regiune la curtea regelui.

-Dar buni, sunt prea mic înca, îi spuse baiatul.

-Trebuie sa ai încredere în tine, dragul meu, sau cel putin sa vezi cum poti cânta...

-Altfel decât ?

-Altfel decât la cor, dragule. În biserica se interpreteaza anumite cântari, dar de exemplu la curtea regelui vin tot felul de artisti de la cântareti la sculptori. De multe ori

când treceam pe acolo se auzeau melodii tare frumoase.

-Si cum as putea oare sa fac rost de asemenea melodii ?

-Ti-as putea împrumuta pick-up-ul de acasa...ca sa îti dai seama daca poti cânta si tu

altfel...

-Multumesc buni...multumesc mult.

Acestea fiind spuse baiatul îsi îmbratisa bunica si din acea zi se gândea serios la ce poate

face cu vocea lui, în afara de cor. A decis sa nu participe în acel an la concurs, iar în cursul

urmatorilor trei ani toate trairile cauzate de rautatile lumii sau de lipsa mamei si le diminua

regasindu-se în muzica. Asa a descoperit ca poate cânta precum multi artisti de renume de la

curtea regelui.

Cei trei ani au trecut ca gândul, Narcis avea acum 15 ani, se afla la poarta adolescentei tocmai

terminase scoala generala din satul sau si urma sa se înscrie la liceu. Tocmai în acea perioada s-a

hotarât sa se prezinte si el în fata regelui deoarece concursul de talente se organizase în

fiecare an de trei ani încoace, iar acum avea sa se organizeze din nou.

În ziua concursului la curte era agitatie mare, lume venita din toate partile regatului fiecare

mai bun ca celalalt. Cu toate ca erau artisti, pâna si ei priveau cu subestimare prezenta baiatului

la concurs. Narcis venise în compania tatalui sau, emotiile erau mari, dar si încrederea ca va reusi era pe masura. Când îi veni rândul sa se prezinte cu talentul sau dinaintea regelui, iata ce  s-a întâmplat ....Fiind întâmpinat de cele doua ajutoare ale regelui Arlet si Kiro, acestia l-au întrebat pe un ton glumet, usor neîncrezator din cauza înfatisarii sale firave:

-Consideri ca ai ce-ti trebuie pentru a fi regelui pe plac ?

-Da, raspunse Narcis...

-Ce anume ?

- ,,Vocea mea’’, spuse zâmbind.

Dupa ce le-a spus celor doua ajutoare povestea sa de viata si motivul venirii sale, anume

dorinta de a fi vazut de mama lui, cântând la scena deschisa, a fost poftit în sala regala unde se

aflau regele, regina si consilierul lor.

-Buna seara, spuse Narcis.

-Buna seara, îi raspunse regele putin amuzat de înfatisarea sa de copil care nu dezvaluia

prea multe.

-,,Cum te numesti ‘’ ?

-Ma numesc Narcis.

-,,Si de ce ai venit’’ la curtea mea ?

-,,Sa fac un vis realitate...sa arat lumii ce voce am si sa distrez lumea cu vocea mea’’ spuse

copilul.

Regina si consilierul erau nedumeriti, însa copilului i se dadu voie sa cânte

-,,Îti doresc mult succes’’, spuse regele

-Multumesc, raspunse baiatul cu inocenta si se pregatii sa cânte.

Când aria ,,O Mio babbino caro’’ dupa Giacomo Puccini începu sa-si faca drum din corzile sale

vocale catre exterior...toata lumea parca-si tinea respiratia, regele si consilierul priveau uimiti,

pierduti undeva în zare privind parca prin ochii mintii peisajul ce se crea prin versurile cântului,

regina în uimirea sa era si ea atenta la cum buzele copilului conturau atât de clar si de corect

cuvintele si cum purta linia melodica în sus si în jos pe un portativ inexistent încât placerea nu

era doar de partea auditoriului ci pâna si cântecului îi era drag de persoana care-l fredoneaza.

Vocea sa era hipnotizant de frumoasa, încât de la primele sunete impunea un respect care te

facea cel putin de curiozitate sa pastrezi tacerea. Astfel Narcis a uimit sala regala si a

hipnotizat în continuare dupa aceasta experienta, un regat întreg si altele vecine. Parca s-ar fi

oprit timpu-n loc pentru o clipa, suficient cât sa-i dea voie tânarului artist sa arate cine este, si

toate astea în ciuda tuturor celor care l-au subestimat vreodata. Un moment în timp, a fost

suficient ca sa-i schimbe toata viata, pentru ca un moment în timp e suficient pentru a schimba

viata oricui.

Spre sfârsitul cântecului regina s-a ridicat în picioare aplaudând, toti ceilalti artisti care-si

asteptau rândul aplaudau si ei, momentul era încarcat de farmec si bucurie, ajutoarele regelui se

minunau ca n-au mai vazut asa ceva în viata lor. Când Narcis se opri din cântat, regii nu se opreau

din aplauze, ceea ce însemna ca în curând va fi si el un mic print.

În cele din urma consilierul lua cuvântul :

-Narcis ,,câti ani ai’’ ?

-15, grai acesta...

Regina îsi sublinie uimirea printr-o exclamatie

-Eu sper ca tu vei urma conservatorul când va fi vremea...

,-Da’’...îi raspunse baiatul, abia am intrat la liceu.

-,,Tu stii cât sunt de rare cazurile de’’ discanti sau contratenori ?

-Da stiu, spuse Narcis zâmbind.

-,N-am ce sa-ti mai spun’’, încheie nedurmerit consilierul.

-,Ne-ai socat, într-un mod extrem placut’’ - cuvânta regina - ,,cânti minunat, esti un

contratenor extraordinar’’.

-,,Multumesc frumos’’.

-,,Când ai intrat pe scena’’ - interveni regele - ma asteptam sa-mi dezvalui secretele

alchimiei, sa-mi explici teoreme, formule matematice, sa-mi calculezi distante – Narcis

râse - ,,însa tu mi-ai demonstrat ca esti un baiat cu totul si cu totul special...cu totul si cu

totul special’’.

Artistii care-si asteptau rândul au început sa aplaude din nou în ciuda scepticismului de la

început. Când s-au oprit, regele mai lua cuvântul odata.

-,,Stii...cred ca acesta este începutul unei noi vieti pentru tine’’.

Cu chipul frumos modelat de fericire, Narcis facu o plecaciune si îi multumi. La iesirea din

sala regala tatal si fratele sau l-au îmbratisat si felicitat. În scurt timp a aflat si mama lui,

despre fericita veste, fata de care a reactionat cu o bucurie de nedescris. Pentru ambii parinti

era o bucurie imensa faptul ca fiul lor, nu doar ca va fi apreciat pentru talentul sau, dar va salva

si situatia familiei chiar daca nu curând, ci la un moment dat în timp.

Din acea zi de vara, într-adevar viata lui Narcis se schimba si în bine, dar si în rau.

Solicitarile la concerte erau numeroase, iar pregatirile foarte intense. Foarte multi oameni de

valoare ai vremii s-au oferit sa-l sprijine în cariera sa si foarte multi regi l-au chemat si ei l-a

curtea lor sa le cânte. Totusi partea trista era presiunea pe care o exercita succesul asupra firii

sale, nevoia si ambitia de a fi la înaltime si chiar mereu mai bun aveau sa creeze anumite

controverse în sufletul sau de-a lungul timpului, care se resimt sau nu de catre public.

Ceea ce putini stiau, era ca Narcis purta în suflet o iubire frumoasa pentru o fata pe care o

vazuse în trecere în ziua concursului. Zi de la care trecusera deja doua luni. Fata era frumoasa,

deosebit de sincera în sentimentele sale. Avea un suflet bun. Usor încrezatoare si usor timida

totodata fata de propriile forte. Iubirea sa începuse din clipa în care a privit-o în ochi. Se

simtea si oarecum nedumerit de aceasta patanie. El, cel caruia îi placea sa tachineze, sa se

îndragosteasca asa, îsi spunea. Nu era în firea lui sa se îndragosteasca, de cele mai multe ori

totul se oprea la o simpla atractie, dar acum...parea sa fie altfel. Totusi în aceste doua luni

iubirea sa pentru ea se dezvolta cu pasi timizi.

Într-o seara de toamna cu frunze ruginii în loc de covor deasupra solului, pe la ora când

soarele apunea lent, obosit si el de cele 12 ore petrecute pe cer, Narcis repeta într-o sala pusa

la dispozitia lui de liceul la care învata. Undeva pe la versul ,, Ma na tu sole...’’ al frumosului

cântec ,, O sole mio’’ o pereche de pasi calcând usor pe holul liceului pareau sa se fi oprit în

dreptul usii sa asculte frumoasa interpretare. Deloc întâmplator ar spune viata, usa era

întredeschisa, în asa fel încât ascultatorul privea discret. La acuta versului ,, Stan fronte a te’’

...cel ce asculta era cu sufletul la gura, iar când Narcis se opri din cântat, se întoarse catre usa si

ascultatoarea pentru ca era o ea, s-a cam speriat.

-Stai, nu pleca...i s-a adresat Narcis, iesind dupa ea.

-Scuza-ma, nu vroiam sa te deranjez....

-Nu m-ai deranjat...poti sa mai ramâi daca doresti. Cum te numesti ?

-Madalina...

-Îmi pare bine Madalina, eu sunt Narcis.

În aceasta clipa si-a dat seama ca e fata pe care o iubeste. Ceva în privirea ei a dat-o de gol.

Câteva clipe privi pierdut.

-Esti bine ?

-Da...scuze, înveti aici ? îndrazni el.

-Da...am avut si eu repetitii de pian.

-Si eu stiu sa cânt la pian, dar nu asa de bine.

Ea râse...apoi completa:

-Curios ca si eu cânt si vocal...dar nu asa bine.

Pe amândoi i-a bufnit usor râsul.

-Vrei sa încercam ceva ? îndrazni Narcis dupa un moment de tacere ce se lasase între ei.

În acest rastimp el privi pe geam cum cad frunzele, gândind la faptul ca o întâlnise din

nou, iar ea îl privea pe el. Când se întoarse sa îi vorbeasca ea se facu preocupata cu

altceva.

-Spune...grai ea.

-Stii versurile melodiei pe care o cântam ?

-O sole mio ?

-Da... ma gândeam daca vrei sa încercam sa o cântam împreuna ?

-Da, mi-ar placea.

Astfel au început amândoi sa cânte, îi lasa lui refrenul apoi ei îi reveni ,, Che bella coza’’ si

din nou împreuna de la ’’ Ma na tu sole’’ într-o armonie deosebita. Timpul statea din nou în loc

doar pentru ei, doar ca sa-i priveasca, doar ca sa-i asculte, pâna si soarele îsi întoarse o raza

înapoi din asfintire pentru a vedea ce se întâmpla. Daca i-ar fi portretizat cineva în acea

clipa, cadrul era ideal, erau ideali ca pereche, ca amici, ca solisti si în aparenta ca oameni.

Chiar daca exista un de ce pentru tot, când vine vorba de iubire, e recomandat sa traim doar

întrebarea fara sa aflam raspunsurile. Însa cu o mica exceptie pentru ei, raspunsul pentru de

ce s-au potrivit asa de bine deoadata nu e doar din cauza acestui basm ci si pentru ca

amândoi erau elevii aceleiasi profesoare de canto, care a mai avut si ea treaba la scoala în

acea seara. Nici daca ai fi vrut nu puteai sa te opresti din ascultat sau sa te feresti în a-i

asculta la cât de frumos sunau împreuna.

-Buna copii, voi cântati asa minunat ? interveni profesoara intrând pe usa.

-Buna seara, doamna profesoara, grai Narcis, da noi eram.

-Sunati nemaipomenit împreuna, rar auzi asa ceva...

-Va multumim, spuse fata, emotionata de ce se întâmpla.

-Cred ca ar fi pacat sa nu cântati împreuna mai departe, la evenimente si concerte. Ce-ati

spune ?

Nicicare nu se astepta la o asemenea propunere dar...

-Imi place ideea, spuse Narcis, tu ce zici ?

-Da...cred ca da...e o idee buna. Nu-i venea sa creada ce aude, fapt ce o facea sa ezite, dar

pâna la urma accepta.

Prin urmare în urmatoarele luni Narcis n-a mai concertat singur ci în compania ei, ceea ce a

facut ca ei sa devina prieteni. El nu îi marturisise înca sentimentele pe care i le purta, care

acum erau si mai puternice, pentru ca ,,iubirea toate le rabda si toate le sufera [...]’’

Câteva luni mai târziu, într-o seara înainte de concertul pe care îl aveau de sustinut, Narcis

se tot gândea ca ar vrea sa îi spuna, dar sa o faca oare, iar daca da cum. Simtea în privirea ei

uneori ceva în plus decât prietenie. În timpul interpretarilor gândurile îi persistau în minte,

asa de mult încât se hotarâ. În tot acest timp aveau anumite moduri prin care se întelegeau,

prin care-si spuneau unul altuia când sa cânte unul mai mult decât celalalt, care strofe fiind

stabilite în timpul repetitiilor. În acest sens, îi facu semn sa-l lase pe el sa cânte mai mult

înaintea începerii ultimei melodii din repertoriu.

Madalina nu se astepta pentru ca niciodata nu mai fusese cazul în privinta acestei melodii

care nu era alta decât ,,O sole mio ’’. Îsi puse tot sufletul în acea melodie, toate

sentimentele pe care pâna atunci nu i le demonstrase. Încarcatura era atât de mare încât

pâna si câteva persoane din public au început sa îsi dea seama ca melodia îi era dedicata ei.

La încheierea piesei, amândoi au facut plecaciuni, au multumit si au iesit din scena. Dupa

concert, Madalina era gânditoare. În drumul catre cabinele de schimb niciunul nu a scos vreun

cuvânt. Ajunsi în fata usilor...

-Ultima melodie...începu Madalina. Ochii îi jucau plini de emotii.

-Da...Madu – dupa cum o alinta.

O privi în ochi si o prinse de mâna.

- Narcis...

Îi pronunta numele cu vocea tremurânda din pricina emotiei. El se temea de reactia ei, însa

când ochii lor s-au întâlnit din nou ea îi zâmbii si îl privi cu seninatate. Narcis îi întoarse

zâmbetul cu fericirea parca desenata pe chip de cei mai mari pictori. Îi mângâie obrajii rosii

si si-au îngaduit sa se îmbratiseze.

-Vroiam sa îti vorbesc de ceva timp...te plac din ziua în care te-am vazut la concurs, îi vorbi

Narcis cu o voce calma.

-Când ti-ai dat seama...

-Când am facut cunostinta cu tine în sala de canto.

Si-au zâmbit cum numai iubirea putea sa îi faca sa zâmbeasca. Trecuse prea mult timp de

când cuvintele erau în plus.

Iubirea lui era acum împartasita. Toate greutatile pe care nu le vedeau si nu le întelegeau

ochii lumii, le întelegea ea si toate visele care în ochii lumii pareau puerile, capatau sens

alaturi de ea. Si toate grijile si nelinistile care stateau uneori pe suflet ca niste calote de

gheata se contopeau într-un singur râu, limpede si pur doar când erau unul alaturi de celalalt.

Nimic nu mai conta în afara de asta, nici lumea, nici problemele. Într-o lume utopica, doar a

lor, si totusi reala erau doar ei, muzica si o viata înainte.

Odata cu trecerea timpului viata lor avea sa se afle la o cotitura importanta.

Un fost rege al tarii din care provenea Narcis, Romania, împreuna cu regina sa, au început

sa-l sprijine în cariera, la început mai din umbra ca apoi lucrurile sa fie tot mai serioase.

Datorita concursului la care participase, dar si a fostilor regi, s-a auzit de el si în tari

straine, în asa fel încât a fost anuntat ca a primit un rol într-o opera în Germania, lucru la

care visa de mult. Piesa avea sa fie jucata peste 9 luni, însa era nevoie sa plece mult mai de

vreme pentru pregatiri si studiu.

Cu tristete urmau sa aiba o discutie decisiva. Într-o seara dupa repetitii, au ramas sa

vorbeasca.

-Madu...

 -Nu are rost sa-mi spui, stiu deja, spuse cu tristetea conturata pe chipul ei ca un corset pe

talie

-Deci stii...eu nu...

 -Lasa, îl întrerupse, nu te mai obosi, ma asteptam. Îmi pare bine pentru tine, dar va trece

ceva timp pâna te voi uita...

-Madu, ma voi întoarce.

-Asta mi s-a spus si mie, dar nu stiu ce sa cred, acolo îti va fi mai bine ca aici.

-Fara tine ?

-Povesti...

-Povesti deci...bine.

Astfel s-a încheiat discutia lor si în ochii ei, odata cu discutia s-a dus si relatia, pentru ca

iubirea înca mai era si avea sa mai dureze ceva pâna sa treaca...dar oare ar fi trecut?! În zilele

urmatoare n-a mai auzit nici un cuvânt de la el, nici macar o scrisoare de ramas bun. Îsi consola

durerea gândind ca avea sa învete si avea sa devina un specialist în ceea ce este el prin natura sa.

Un contratenor desavârsit. Au urmat într-adevar sase luni grele pentru amândoi. El trebuia sa

studieze foarte mult, sa învete rolul cât mai bine si în acelasi timp sa nu se gândeasca la impresia

pe care i-o lasase intentionat. Ca totul se terminase, în ochii ei si ai lumii, dar ca era doar o

aparenta, nu se compara cu ce gândea el si cum stateau lucrurile defapt în sufletul lui. Pe de o

parte se tot gândea...unii îi spuneau ca e fata de casa, o placea, dar vârsta-i frageda îi dadea de

furca si nu-l încuraja sa se implice în ceva mai mult. În tot acest timp ea aproape ca se

resemnase, îi era dor de tachinarile lui si de privirea sa, dar se gândea ca o sa-i treaca. Niciodata

sa nu spui niciodata...Nu se mai întreba ce se va întâmpla cu iubirea lor, cu relatia lor, se gândea

ca va ramâne doar o amintire frumoasa...iubirea ei din liceu. Asa se face ca, ramasese exact o

luna pâna la concertul din Germania.

Era o seara frumoasa, primavara îsi facuse loc odata cu 1 martie, pomii erau înmuguriti, iar

soarele se alinta trimitându-si ultimile raze la joaca printre crengi, unele rasfrângându-se în

geamurile oamenilor, altele mai topeau ultimele urme de zapada. Frumos îmbracat, cu doua

buchete de flori în mâna, spre lasarea serii, nu în orice zi ci chiar pe 8 martie Narcis se afla în

fata usii iubitei sale.

Dupa doua batai în usa...

-Buna seara....

-O, buna seara Narcis, grai mama fetei, surprinsa.

 -Ce mai faceti ?

O întreba tinând florile la spate.

- Bine fac, multumesc, coseam goblen alaturi de fiica mea. Vrei sa o chem ?

Între timp aparu si tatal fetei.

-Buna Narcis.

-Buna seara domnule, îi raspunse – Da, va rog – continua cu o replica si pentru mama Madalinei.

-Narcis ma bucur mult sa te vad – purta o rochie rosie, frumoasa care-i punea în evidenta

talia, cu deosebirea ca de la talie în jos cadea valuri, conica, pâna în pamânt.

Iesise degraba din camera. În clipa în care l-a vazut, parca sufletul ei uitase complet discutia

de atunci, lipsa lui si faptul ca nu-i vorbise deloc nici înainte de plecare si nici macar printr-o

scrisoare în tot acest timp. Parca uitase de orice sentiment al resemnarii, orice detaliu al

despartirii lor. Din aceste motive i-a sarit în brate cuprinsa de dor, apoi si-a dat seama ca

poate a facut o gafa, însa el i-a raspuns îmbratisând-o cu acelasi dor, apoi grai cu

familiaritate.

-Daca-mi dati voie sa va spun...as dori sa va cer mâna Madalinei....însa nu spre casatorie,

continua el grabit, deoarece recunoasteti si dumneavoastra cât suntem de tineri..

-Dar atunci în ce scop, întreba tatal ?

-As dori sa ma însoteasca în Germania, si oriunde în lume...spuse cu încântare.

-Înteleg...grai tatal fetei...

Madalina zâmbea discret, dar enorm de fericita.

Dupa câteva minute de suspans....timp în care, pentru un moment parintii s-au privit reciproc.

-Ai acordul nostru...însa...

Baiatul dadu sa zâmbeasca, dar privii în jos la auzirea acelui ,,însa’’.

-Însa va voi însoti eu, si daca e deacord sa vina si tatal tau.

Si-a ridicat privirea cu veselia zugravita pe chip.

-Va multumesc mult...

 -Multumesc tata, grai fata îmbratisându-si ambii parinti.

În final oferi unul din buchete mamei, iar pe celalalt Madalinei, alaturi de o bratara nemaintâlnit de frumoasa. O luna mai târziu, au plecat amândoi în Germania în compania tatilor lor si a fratelui

cel mic al lui Narcis. A înteles ca desi ,, iubirea toate le rabda si toate le sufera’’ cel mai bine e

 sa nu risti sa pierzi sansa atunci când ti se ofera. Asadar fata a fost prezenta la concert, s-au

iertat si s-au împacat, pentru a nu se mai despartii curând.

Astfel Narcis a devenit micul print al muzicii clasice, iar dupa moartea actualului rege

poporul la ales pe el împreuna cu aleasa sa...sa conduca regatul. Pasind pe meleaguri straine i s-au oferit felurite posibilitati de studii, contracte cu case de discuri si impresari. Prea multi oameni care asteptau sa cunoasca nu omul din el ci succesul care îl acompania. Prea multi care îi dirijau

miscarile, prea multi care se credeau stapâni de dragul imaginii si a grijii fata de ce se spune în

presa. Acolo nu mai era tara sa cea mica, ci o singura tara parea sa faca atât cât o întreaga lume

prin modul amplu si complex în care mergeau lucrurile. Suporti, dar pâna când si cât...cel putin

alaturi de ea orice furtuna avea sa para doar o pala de vânt pentru ca împreuna si-au creat o

lume comuna, dupa placul lor.

Sfârsit !

Epilog

Revenirea acasa a avut loc dupa prea mult timp, dar a gasit puterea sa se întoarca. Povestea nu

se încheie aici. În mod real nici nu s-a ajuns asa departe. Imginatia mea boema, plina de naivitate

si speranta m-a facut sa o iau prin scris putin înaintea vietii. Sper sa nu-mi iasa cu osânda ci cu

veselie pe chipul celor care vor citii.

Revenindu-mi de pe meleagurile pe care m-au purtat somnul si gândurile, mi-am îndreptat

privirea catre fereastra...era dimineata si doua vrabii ciripeau de zor pe creanga copacului de

lânga geam, uitându-se catre alta casa....

-Si-am încalecat pe-o sa, si v-am spus povestea sa....

-Ei acuma, Ciripel renunta la clisee

-Ciripinaaa... mi-ai stricat finalul...

-Tu ai zis ,,finalul îti apartine’’ deci ...
-Era în general, finalul de aici e al meu..
-Da da..si începutul si finalul si povestea anterioara acesteia...toate ale tale. Sa stii ca nu-i

frumos... 

-Eh ...femeile...asta a trebuit sa o spun mai încet.

N.a.

L-am urmarit pe Narcis la fel ca multi altii, de la început. Atât pe conturile sale de facebook

cât si la aparitiile tv în masura posibilitatilor. N-o spun doar ca sa fie spus când afirm ca uneori

ma vad pe mine în el din motive pe care poate ca doar cei care ma cunosc le înteleg si pe care

daca ajunge acest lucru sub ochii lui, poate ca le va întelege si el. Diferenta o face faptul ca eu

nu cânt, eu scriu. Chiar daca poate comentariile mele au fost uneori placute, alteori mai acide, au

fost cu intentii bune. În lumea noastra visele sunt aparent o salvare, dar acel 5 la suta de

realitate pe care-l mai pastram, uneori raneste cel mai tare daca n-o vedem. Am vazut portrete

deosebit de frumoase facute pentru el. Asa ca m-am gândit ca vorbele zboara, dar scrisul la fel

ca si desenul, ramâne si chiar daca povestea nu va fi în totalitate sau deloc pe placul lui, eu macar

mi-am atins scopul si l-am facut personaj de poveste facând în mare parte uz de imaginatia mea

din lipsa de informatii concrete. ( Singurele elemente reale sunt concursul si anumite momente

din viata lui, dar si acelea doar ca momente si nu ca si plasare în timp sau dialoguri, de asemenea

partea romantica e complet fictiva ).

Asadar sper doar ca aceasta poveste sa fie primita ca un cadou din partea mea, cu anumite

învataturi incluse citind printre rânduri sau pur si simplu ca ceea ce este...doar o poveste. De

asemenea mai tin sa spun ca am scris aceste pagini cu o saptamâna înainte de aparitia sa la

TvrIasi, în emisiunea Muzica ta. Ulterior când am vazut emisiunea m-a surprins sa aud anumite

lucruri pe care eu le captasem deja în aceste rânduri, iar alte afirmatii ale sale veneau ca surplus

bogat de informatii, chiar cele de care aveam nevoie, dar am decis sa nu intervin în text ci sa-l

las asa, fictiv, si pe viitor daca va fi cazul si mi se va da voie sa fac ceva mult mai apropiat de

realitate.